Termenul de emo vine de la “emotional”, care ne poate duce, eventual, cu gandul la acele persoane ceva mai sensibile, afective, si usor de impresionat. Emo este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece (in cazul unora) sau datorita simplului fapt ca filmul a fost prea frumos pentru a se termina astfel, ori a unor versuri ce deprima (in cazul altora).
Ne informeaza cei de la emoculture.ro
Bine si totusi… nu inteleg de ce se manifesta astfel? De ce cultura emo este reprezentata de astfel de manifestari precum taiatul pe maini, saritura de la inaltime, arsul cu tigara pe maini, etc.? Am vazut multe cazuri de oameni deprezivi, persoane sensibile si afective, dar care nu fac parte din aceasta cultura emo. Oare cei care fac parte din cultura emo iubesc si efectul de turma!?! Altfel nu vad de ce se comporta toti exemplar, copiindu-se unul pe altul.
Stii ca nici eu nu m mai vazut de muult timp un "emonel" pe strada? :-?
RăspundețiȘtergereSicera sa fiu,nici eu nu ii intelegem(chiar deloc),dar pana la urma fiecare e liber sa fie cum vrea...si daca el/ea vrea sa isi taie venele pentru ca s-a despartit de "iubirea vietii",sau pentu cine stie ce alte banalitati,e problema lui :))
De acord, dar totusi...;))
RăspundețiȘtergerestii ca m-am intrebat acelasi lucru intr-o zi?adica parca au disparut asa dintr-o data toti...azi la Tv,maine in necunoscut:)))
RăspundețiȘtergeresinceră să fiu nu cred că acele personare, aveau ceva de a face cu ceea ce înseamnă cu adevărat o persoană emotivă sau foarte sensibilă ci mai degraba aveau de-aface cu persoane dramatice care deja fac din nimic ceva foarte dureros...ajungând chiar si la sinucidere si alte cele.
RăspundețiȘtergereAu dispărut? Sau poate nu mai ies în evidenţă prin îmbrăcămintea lor?
O zi bună!
Mie personal nu mi-au placut niciodata, si chiar au disparut? Nu ca imi face mare placere sa aud asta, pt ca nu prea ma intereseaza viata lor.... dar oarecum, suna bine!
RăspundețiȘtergereMajoritatea erau doar niște copchii care căutau atenție și vroiau să sară în ochii lumii, să se vadă cât de diferiți pot fi și cât de neînțeleși sunt. Adevărații „emo” nu sunt, într-un niciun caz, îmbrăcați la negru, cu pletele-n ochi și cu funia la gât.
RăspundețiȘtergerenici eu nu am mai vazut ! si ma amuzam teribil cand Bendeac juca rolul unui emo la Mondenii :)). Doamne, trebuie sa revad acele episoade
RăspundețiȘtergereBine punctat Lamaitza :)).Probabil nu au disparut ,desi uneori ajunsese sa fie amuzanta "treaba" asta ...pana la urma cum s-a mai spus ei vroiau sa capteze cat mai mult atentia.Fiind sensibili si intregi in gandire puteau sa isi descarce si in alt mod emotiile intr-un mod poate si convenabil,pentru ei.Pacat dar totusi e bine ca s-a terminat si cu asta sa speram. :D
RăspundețiȘtergereEmoniiici!:)) Nu am avut niciodata nimic cu ei. Imi erau pur si simplu indiferenti. Ma rog, mai exista cativa emo veritabili, dar restul mi se pareau niste fake'uri care se imbracau mai ciudat si copiau curentul doar pentru ca li se parea cool:-j. Parerea mea.
RăspundețiȘtergereDee.
Toti se comporta la fel si fac gesturi gen taiatul venelor din cauza felului in care a fost mediatizata "cultura emo". Cred ca a fost mediatizata asa din cauza acelor emo "extremi" care, fiind foaaarte suparati pe viata, au decis sa se sinucida. In fine, eu ma bucur ca au disparut:)).
RăspundețiȘtergereNici eu n-am prea mai văzut emonele pe stradă. Oricum, e tragic că adolescenţii sunt în stare să-şi facă atâtea chestii numai ca să iasă în evidenţă. Pot spune că şi eu sunt afectivă, depresivă, etc., dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi înfig nişte cercei în buză care să strige "heei, uite ce tristă şi cool sunt.".
RăspundețiȘtergereGada aia nu era poezie, era cantec! l-am pus imediat dupa versurile acelea... uite: http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=6YRZk8RSES0 cat despre emo... daca au disparut suntem pe drumul cel bun... in spatele acestei culturi care se numeste emo este mult mai mult, ei sunt oameni, oameni ca si noi si doar pentru ca noi nu intelegem nu inseamna ca sunt doar niste oameni care vor sa atraga atentia desi uneori asta vor dar in spatele acestei atitudini este faptul ca nu sunt acceptati, noua ni se par foarte ciudati.... dar dincolo de ceea ce putem noi intelege sunt absolut sigura ca este mult mai mult...
RăspundețiȘtergereNu au disparut. Si-au transformat stilurile din emo in rock, punk, goth... unii au devenit cocalari :)). Glumesc. Nu au disparut, trebuie sa stii unde sa-i cauti. ;)
RăspundețiȘtergereDa, si eu m-am intrebat unde s-au dus toti. nu mai e la moda probabil... cine stie!?
RăspundețiȘtergereHmm:-? La mine in liceu mai sunt.. si in alte multe licee din Bucuresti. Chiar am vazut.
RăspundețiȘtergereSi.......... :-?
http://a4.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-ash4/394107_328387350537885_100000998675808_928106_651354285_n.jpg
Asta sunt eu.. :-? Da.. sunt eu :)) Seman cu un emo ..nu? dar.. daca nu ma vedeati nu cred ca va imaginat ca arat asa.. Faza cu emo..este de multe ori doar un look.. care le sta bine sau nu unor prsoane..nu neaparat taiatu'..sau alte prostii de genu' asta.
La mine în liceu nu mai există, sau cel puțin nu mai îi văd eu.
RăspundețiȘtergereBuna observatie... nici eu nu i-am mai zarit! :)
RăspundețiȘtergereSa fie sanatosi!
mda chiar ma intrebam si eu in ultima vreme cu privire la asta.. au fost asa discutati si emdiatizati in anii trecuti cand aparuse trendul iar acum abia mai vezi cate unul izolat. Cred ca pentru majoritatea a fost doar o chestie cool, trecatoare, si putini din fostii emo au ramas emo.
RăspundețiȘtergere