Vorbind zilele trecute cu un prieten mai vechi, dezbateam cu atentie subiectul copilariei noastre, aceasta desfasurandu-se in acelasi cerc. Initial tineam sa cred ca doar eu ma simt imbatranit, insa acelasi lucru mi-a confirmat si el. Nelamurirea mea s-a confirmat: timpul nu sta pe loc, trece pe langa noi imbatranindu-ne. M-a dus repede gandul la vremurile cand am iesit prima data la discoteca, la vremurile in care fiecare sfarsit de saptamana era prilej de sarbatoare, la plimbarile zilnice cu rolele prin parcuri si nu in ultimul rand, cele mai indragite, gretarele de-o noapte facute pe baraj si muzica buna, in grup de 15-20 de insi. Nu vreau sa uit nici noptile in care jucam pana dimineata “v-ati ascunselea” pe strada si prin garajele vecinilor, nu vreau sa uit prima mea cucerire de prin clasa a 5-a :d, nu vreau sa uit primul sarut, nici prima dezamagire. Sunt lucruri pe care nu le voi uita niciodata, chiar daca nu mai sunt vii ci au ramas doar amintiri. Ma gandesc cu greu la toate aceste clipe care s-au spulberat, si regret! Cu greu inghit in sec stiind ca nu se vor mai repeta. Cu aceeasi greutate accept si faptul ca gasca noastra se destrama tot mai rau, sau membri vechi sunt inlocuiti cu altii noi. De ceva vreme se pare ca nu mai avem nici interese comune, fiecare dintre noi alegandu-ne un alt drum. Mergand pe principiul “pana nu dai cu capul de sus, nu te inveti minte”, mi-am dat seama acum ca ne maturizam treptat, fara sa vrem. Timpul nu sta in loc si asta o spune caracterul nostru, faptul ca nu mai suntem asa de energici si nici la fel de entuziasmati.Spun cu sinceritate ca mi-e dor de voi prieteni, mi-e dor de vremurile ce acum sunt amintiri!